Everything that matters in life

Cine sunt?

2011-08-31T12:04:00.004+03:00

Am si eu o viata. Am prieteni pe care ii iubesc si ei ma iubesc la randul lor. Imi place sa dansez, sa rad. Am pasiuni, vise, sperante - ca voi toti.

Nu judecati inainte sa cunoasteti!

Arta de a pilota pe ploaie

2010-06-15T15:09:00.003+03:00

Nu am înțeles niciodată cursele de mașini, nu am înțeles piloții care își asumau riscuri. Dar m-am gândit că sunt fel și fel de oameni care practică sporturi mult mai periculoase. Însă Enzo m-a învățat. El a înțeles și m-a făcut și pe mine să înțeleg.

Totul pleacă de la dorința de a fi campion. Satisfacția de a intra în cursă și de a avea o șansă. Nu contează că nu termini primul. Contează ca atunci când totul se termină să nu simți regretul că nu ai participat sau că ai abandonat.

Așa este și în viață. Și deși Enzo este doar un câine, el știe. Pentru că spre deosebire de noi oamenii, el a învățat să asculte. El știe că tot ce are sunt gesturile.

Cartea Arta de a pilota pe ploaie merită fiecare minut din timpul nostru. Scrisă într-un mod dureros de sincer - naratorul fiind un câine - povestea este o dovadă de sensibilitate, determinare, dorință și speranță într-o lume în care scopul scuză mijloacele.

Citiți-o, savurați-o, bucurați-vă și plângeți! Pentru că în momentul când povestea se va fi sfârșit, tot ce puteți să vă doriți este să o luați de la capăt...

Mașina merge încotro ți se îndreaptă ochii. - Enzo

Fragmente de stele

2010-04-11T22:57:00.003+03:00

Mi-am imaginat mereu că atunci când un vis se îndeplinește, o stea se aprinde. Sau cel puțin că există o legătură între vise și stele. Dar apoi mă gândesc că visele care se îndeplinesc sunt de fapt dorințe. Ce legătură au dorințele cu stelele?

Mi-am imaginat mereu că fericirea este alcătuită din fragmente de vise îndeplinite. Dar visele sunt dorințe; și dorințele stele. Deci fericirea este o stea peticită cu speranță.

Mi-am imaginat mereu că a spera face parte din firea noastră. Nu m-am înșelat. Am văzut cum toți avem darul de a spera până dincolo de existența posibilului.

Mi-am imaginat mereu că lucrurile imposibile sunt cele care, prin definiție, nu se îndeplinesc niciodată. M-am înșelat. Am văzut cum dăruirea sparge orice barieră și trece dincolo.

Mi-am imaginat mereu că dacă îți dorești ceva poți obține. Nu trebuie decât să te dăruiești acelui lucru, să speri, iar apoi el se va transforma într-o stea pe cerul sufletului tău și îți va lumina calea fericirii.

Scriitor în devenire

2010-03-15T23:11:00.006+02:00

Nu știu ce să scriu. Oare chiar am ceva de spus? Oare marii poeți, marii scriitori au avut ceva concret de spus? Ce poate fi atât de exact, atât de adevărat și totodată atât de important încât să merite să fie transmis oamenilor? Și dacă ei nu înțeleg mesajul, la ce bun să mai fie scris?

Adevărul e că merită. Chiar dacă o singură persoană va înțelege, merită. Chiar dacă o singură persoană apreciază, merită. Chiar dacă viața unei singure persoane se schimbă, merită. Chiar dacă după ce acea persoană nu va mai fi nimeni nu va mai știi, merită. Pentru că pentru măcar o singură persoană, cuvintele tale au contat. Și asta le face să merite.

Adesea câteva cuvinte scrise de un necunoscut și citite într-un moment dificil, contează mai mult decât încurajările și sfaturile celor mai apropiați prieteni. Și atunci, chiar dacă tu ca scriitor nu vei afla niciodată cine te va aprecia, satisfacția va rămâne la fel de mare. Știi că cineva s-a îndrăgostit prin cuvintele tale de tine. Cineva are impresia, chiar dacă nu își poate explica în totalitate de ce, că mai sunt persoane care simt la fel, care trec prin aceleași sentimente, care cred la fel.

Ceea ce puțină lume știe este că scriitori sunt actori înnăscuți. Doar că ei nu joacă și nu ar putea juca niciodată roluri în filme. Scena lor este hărtia. Este locul unde totul prinde viață. Devin regizorii, actorii și scenariștii propriilor lor filme. Sunt dumnezeii unor povești la fel de reale pe cât de ireale. Pentru că ei reușesc prin cuvinte să separe lumea noastră de cea fictivă și totuși să le lege între ele. Ei închid ochii și văd văd cuvinte. Ceilalți închid ochii și văd imagini. Dar citind ce scriu ei, închizi ochii și vezi acțiune.

Loc de interpretare există. Dar nu merită căutat. Pentru că dincolo de imaginație, de pasiune, de nebunie, de iubire, de plăcere, de visare, de nesiguranță... dincolo de toate acestea se află oameni. Oameni care încearcă să transmită un mesaj... Înțelegeți?

Zodiac

2010-02-07T21:21:00.005+02:00

Unele persoane sunt născute pentru a fi strigate mamă sau tată. Au un spirit calm, o înclinație spre a-i îndruma pe ceilalți. Le place să fie înconjurați de familie, să râdă alături de cei dragi. Reprezintă mereu un spijin, un umăr pe care poți plânge. Atingerea lor este blândă, caldă și vindecă orice rană. Nu se plâng niciodată, sunt mici îngeri ce veghează viețile celorlalți.

Unele persoane sunt născute pentru a fi strigate soră sau frate. Sunt prietenoase, firi vesele, optimiste. Sfaturile lor sunt de multe ori puerile, dar nu sunt date cu scopul de a fi neapărat folosite, ci pentru a înveseli pe cineva. Au acel ceva lipicios, copilăros, care se prinde de sufletul cuiva și acolo rămâne. Vin întotdeauna la pachet cu mici răutăți nevinovate, dar bine intenționate.

Unele persoane sunt născute pentru a fi strigate iubită sau iubit. Firi romantice, temperamente năvalnice. Se dedică trup și suflet prezentului. Cuvintele lor sunt dulci și provoacă întotdeauna zâmbete sincere. Nechibzuința lor poate creea răni, dar un sărut va rezolva întotdeauna problema și va pecetlui durerea. Tinerețea nu îi părăsește niciodată, iar fericirea îi vizitează zilnic. Aminirile lor sunt mereu la fel de vii ca și când ar fi avut loc ieri.

Unele persoane sunt născute pentru a trece prin toate aceste zodii. Închide ochii și gândește-te. Tu cine ești?

Doar o altă ninsoare

2010-02-06T23:00:00.006+02:00

Iar ninge. Nu mă mai încântă cu nimic. Mă uit pe fereastră cum nenumărați fulgi gonesc haotic ghidați de vânt. Gândul îmi zboară în altă parte; într-un loc mai cald - în brațele lui. Secvențe dragi îmi trec prin fața ochilor, alungând orice nemulțumire.

Geamul este aburit la bază și rece. Mă joc cu degetele pe suprafața lui alunecoasă. O inimioară asimetrică începe să prindă formă. Zâmbesc. Nu e un zâmbet amar. Dimpotrivă. Sunt fericită.

Filozofez. Tema mă depășește. Ca pe toți ceilalți. Ce este iubirea? Este un subiect prea discutat sau prea neglijat? Sau poate totul se rezumă la a trăi clipa. Da; asta trebuie să fie.

Până la urmă de ce vrem cu atâta ardoare să înțelegem? Chiar nu putem accepta faptul că suntem fericiți când persoana iubită ne alintă, pentru că suntem îndrăgostiți; faptul că ne simțim împliniți când suntem alături de acea persoană, pentru că o iubim; faptul că nimic nu contează cu adevărat, pentru că viața nu se rezumă la câte persoane ai iubit, ci la intensitatea sentimentelor tale.

Iubirea nu este altceva decât un test. Un test menit să ne testeze puterea de înțelegere, limitele pasiunii, rezistența la durere. Nu poți niciodată trece peste acest test. Dar privește partea bună: îl poți da de câte ori vrei.

Mă îndepărtez de fereastră. Am început oare să înțeleg? Nu. Doar că până mâine e mult... și mi-e dor de el.

Noapte bună!

2010-01-30T23:16:00.004+02:00

Când el este obosit, ea îi închide ochii și îl sărută de noapte bună.

Când el adoarme, ea nu mai există.

Când el visează, ea este în vis, un personaj fictiv, mereu prezent.

Când el deschide ochii speriat, trezit dintr-un coșmar, ea este acolo să îl liniștească, să îi spună că este lângă el orice ar fi.

Când el zâmbește în somn, ea speră undeva adânc în suflet că se gândește la ea.

Când el se agită sub pătura mototolită, ea îl atinge cu una din aripi și îl protejează.

Când ea doarme, el este mereu în sufletul ei.

Zăpadă lichidă

2010-01-26T23:00:00.006+02:00

Când visele ți se îndeplinesc, pentru ce mai lupți?

Când tot ce vrei ai găsit, ce mai cauți?

Când ești acolo unde vrei să fii, încotro te îndrepți?

Când știi tot ce te interesează, ce mai înveți?

Când ești fericit, cum poți să nu râzi?

Când te îndrăgostești, de ce toate cele de mai sus îți pierd sensul?

Încă e iarnă, încă e frig. Dar nu simt, totul se topește. E iarnă. Și ce dacă? E cald. E plin de zăpadă (în stare lichidă). E plin de oameni ce alunecă pe gheață (toți par niște copii). Un ger complit se lasă seara...

Și ce dacă? Trebuie doar să crezi că e cald și gerul va dispărea; trebuie doar să crezi că e primăvară și fulgii de zăpadă vor părea petale de flori; trebuie doar să crezi că vântul este o mângâiere mai aspră și ți se va părea cald; trebuie doar să fii îndrăgostit ca să crezi atâtea aberații...

Speranțe

2010-01-24T22:32:00.004+02:00

Poate că visele se îndeplinesc până la urmă.

Poate că iluziile nu sunt decât vise mai ascunse.

Poate că merităm cu toții un „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.

Poate că „niciodată” nu există.

Poate că cineva chiar prinde bucăți din dorințele noastre și le dă viață.

Poate că o privire înseamnă mai mult decât o sută de cuvinte.

Poate că există suflete pereche.

Poate că zăpada nu se topește.

Poate că ploaia nu ne atinge.

Poate că fericirea este altceva decât credem noi.

Poate că mâine totul o ia de la început.

Poate că vorbele nu ne rănesc, ci ne motivează.

Poate că uneori, fără să realizăm, atingem astrele.

Poate că putem citi gândurile unei persoane.

Poate că iubirea ține de toate acestea.

Poate că mă înșel.

Poate că nu știu ce vorbesc.

Poate că nu-mi pasă.

Poate că e mai bine așa.

Mâine seară.

2010-01-19T21:49:00.006+02:00

Ninge de ore întregi. Cine ar fi crezut că iarna se va întoarce la noi? Fulgi mici plutesc îngândurați și grei în lumina felinarului. Par niște pietricele minuscule, poleite cu aur datorită luminii ce dă impresia că se poate stinge în orice moment.

Banca pe care stau este rece; moartă. Privesc zăpada de sub ghetele mele. Sclipirile ei aurii nu mă impresionează. Mâinile îmi atârnă pe genunchi tânjind după căldură. Mintea îmi alunecă dintr-o ipostază în alta. Unde eram ieri la ora asta?

Ridic privirea. Simt cum vântul îmi zgârie obrajii plini de lacrimi. Poate că merit, mă gândesc. Un curent puternic ridică zăpadă de pe pământ și o mută câțiva metri mai încolo. Arată ca un suflet care nu își găsește locul. Cred că este al meu. L-am lăsat acum mult timp la cineva, iar el l-a pierdut... Cine este de vină?

Inima îmi bate atât de rapid încât mă doare. Orinde mă uit văd întuneric. Zăpada pare pătată, cerul prea departe, lumina prea slabă; totul pare imperfect. Doar trandafirul de lângă mine mai are viață, deși până și el pare înghețat. Îmi imaginez că dacă voi atinge cu degetul unul din țepii lui fără cusur, o picătură de sânge se va elibera și va cădea pe zăpada imaculată.

Mi-am pierdut până și identitatea. Sunt doar o fată nebună care stă impietrită de frig pe o bancă. Poate cu timpul voi deveni una cu peisajul. Nu asta îmi doresc. Dar nu pot spera la altceva... pentru că azi este mâine seară...

În această seară.

2010-01-17T22:53:00.007+02:00

Privesc pe geamul mașinii clădirile, oamenii, străzile ca într-un film fără sonor. Fără să vreau ating geamul cu degetele. E rece.

Mașina frânează la semafor și se oprește. Privesc oamenii de pe trecere. Se asigură grijulii dacă toți șoferii au oprit apoi traversează. Printre ei e și un câine. Zâmbesc.

Realizez, în timp ce mașina accelerează, că acesta nu este locul unde vreau să fiu. Ce am greșit în planul meu? Nimic este răspunsul corect.

Problema este alta. Cu trecerea tipului dorințele se schimbă, ambițiile își pierd valoarea, visele se evaporă... Acum mulți ani îmi juram că nu o să plec niciodată din țară. „Aici m-am născut, aici rămân”, îmi spuneam. Acum îmi jur că o să plec cu prima ocazie. Îmi imaginez că dacă va fi să am o șansă, nu România mi-o va oferi.

Să privesc cum talentele sunt îngropate de vii, cum visele sun omorâte cu atâta cruzime... Nu pot; nu pot să stau și să privesc. Dar nici nu pot să fac ceva. M-au legat și pe mine.

Închid ochii pentru câteva secunde. În întuneric totul pare mai clar.

Apoi îi deschid.

O frână bruscă mă face să mă aplec involuntar în față.

Îmi închei nasturii de la haină unul câte unul, plătesc taximetristului și cobor din mașină.

Este frig afară. Niște fulgi mici cad de sus, acoperind gardurile și mașinile cu un strat subțire de gheață. Lumina felinarelor încălzește ușor atmosfera.

Bag mâinile în buzunare și mă rotesc stânga, dreapta privind în jur. Văd mișcare în partea mai puternic luminată. Mă îndrept într-acolo.

„Zâmbește, zâmbește”, îmi repet în gând.

Recunosc silueta din depărtare.

Când în sfârșit ajungem față în față, primesc un trandafir și o sărutare. E îndeajuns. Dar doar în această seară.

Paradox

2010-01-15T23:23:00.004+02:00

Deși sunt o fire singuratică, mi-e frică de singurătate.

Deși sunt puternică, nu o să pot trece niciodată peste.

Deși sunt deșteaptă, nu pot înțelege.

Deși sunt optimistă, nu mai pot spera.

Deși sunt aici, nu mă simt la locul meu.

Deși sunt o visătoare, realitatea mă afectează cel mai tare.

Deși sunt, nu pot exista.

Pentru că ești o parte din mine, chiar dacă nu vom forma niciodată un întreg.

Obsesii

2010-01-12T11:00:00.007+02:00

Azi, mâine, în fiecare zi...

Am citit cărți. Mai lungi, mai scurte... Cărți simple, complexe... Dintre toate, pe câteva le-am declarat cărți de suflet.

„Ești țicnit! Oamenii nu mor!” striga intrigat unul dintre personajele lui Simon Van Booy unui copil în cartea „Viețile secrete ale îndrăgostiților”. Mi-am dat seama câtă dreptate are mult mai târziu după ce am citit cartea, răsfoind-o plictisită. Recitind citatul am realizat „Cum ar putea să o facă? Cum ar putea cineva să moară?”. Cu toții rămân în amintirea noastră, în suflele noastre. Nimeni nu dispare cu adevărat.

Amos Oz declară în cartea lui autobiografică următoarele: „În dragoste e ca la război”. Într-adevăr. Așteptarea momentului potrivit, tacticile bine stabilite, dar și atacurile surpriză sau deciziile mai puțin analizate, bazate pe instinct - toate acestea fac din dragoste un război al privirilor, al atingerilor...

Pe spatele cărții „Despre Roderer” - o carte care mi-a furat fiecare răsuflare până la ultima pagină - un critic spune „Împrieteniți-vă cu geniile, dar nu vă îndrăgostiți de ele”. Din nou adevărat. Geniile sunt niște nebuni raționali. Ei cunosc doar o lume a lor, total lipsită de sentimente și realitate. La fel ca fata din carte, a te îndrăgosti de un geniu devine a pluti printre iluzii în mod deliberat.

P.S. Am văzut acum câteva zile această fotografie care m-a lăsat fără cuvinte. Te face să te gândești că, cu toate că soldații nu au o viață atât de ușoară acolo, totuși acest tânăr și-a făcut timp și pentru acea pisicuță. Și apoi tot ce mai poți gândi este „De ce naiba au mai inventat războiul?”. Este o întrebare la care încerc să îmi răspund de ani. Dar poate nu gândesc cum trebuie. Nu știu. Explicați-mi voi.

Reînvață să trăiești

2010-01-11T22:40:00.004+02:00

Spune-mi, îți amintești cum era? Cum era atunci când veneai la mine și îmi spuneai totul, când mă sunai, când povesteam ore întregi într-un parc al cărui nume și-a pierdut demult renumele...?

Spune-mi, îți amintești ce simțeai? Ce simțeai când vedeai reacțiile mele, când încercai să deslușești mimica feței mele, când ascultai râsetele, vocea...?

Spune-mi, îți amintești ce vorbeam? Îți amintești glumele, momentele amuzante? Îți amintești când am alergat, când am căzut, când am străbatut tot orașul într-o singură zi? Îți amintești cum era atunci?

Dar spune-mi, cum e acum? Ce simți? Ce îți amintești din ziua de ieri?

Vino la mine, sună la ușa și chiamă-mă afară. Nu de pe mess.

Spune-mi ce crezi, povestește-mi ceva; toate în „acel parc”. Nu pe mess.

Du-mă prin locuri unde nu am mai fost, ajută-mă să trec peste greutăți, fii lângă mine la propriu. Nu prin mess.

O CAMPANIE ANTI-MESS. „TRĂIEȘTE-ȚI VIAȚA ALĂTURI DE PRIETENI. NU PE MESS”

5 ore au trecut

2010-01-01T05:31:00.002+02:00

Nu simt nimic. Ar trebui? S-a schimbat ceva sau totul a rămas o lungă listă de nedumeriri şi întrebări?

Mi-am scris lista de dorinţe. Sunt 10 la număr. Le-am tăiat cât mai mărunt posibil cu foarfeca şi le-am aruncat pe geam. Poate cineva va prinde un fragment din visele mele. Nu va şti probabil ce este şi ce ar trebui să facă cu el. Nu-i nimic. Nici eu nu ştiu. Şi totuşi continui să sper.

Nu îmi este somn. Stau cu capul pe pernă şi ascult veselia vecinilor. Încerc să fac distincţia dintre veselie şi hărmălaie. "E revelionul", mă gândesc. Aşa că rămân la prima variantă.

Încă nu îmi pot lua gândul de la acea listă. Nu mi-am dorit nimic imposibil, pentru că nu vreau să fiu rănită din nou de o iluzie. Dar ştiu cum este să speri în ceva irealizabil: deşi speri cu toată fiinţa ta, un colţişor din tine repetă frenetic "nu o să se întâmple", iar atunci când totul îţi este demonstrat te gândeşti "nu o să doară aşa rău; mă aşteptam"; dar te înşeli de fiecare dată.

Aşa că mi-am dorit nişte lucruri pe cât de banale pentru cei nepricepuţi în materie de vise, pe atât de complexe pentru mine, autoarea lor.

Doar dacă totul ar fi aşa cum ar trebui să fie... Dacă toţi ar şti ce ar trebui să ştie... Dacă toţi ar fi unde ar trebui să fie şi cu persoana potrivită... Doar atunci vom putea spune că un nou an a început.

2010. Un deja-vu?

2009-12-31T15:17:00.003+02:00

Ar trebui să dorm acum, dar nu. Eu stau și scriu. Scriu planurile mele pentru 2010.

Îmi doresc să:

TRĂIESC - Să pot sări de undeva de sus și să strig învăluită într-o bucurie infantilă că pot să zbor;

IUBESC - Să îl simt, să îl aud, să-i ascult pașii venind spre mine;

RÂD - Să-mi curgă lacrimi de veselie și să pot să-mi păstrez zâmbetul chiar și atunci când apar nori pe cer;

RESPIR - Să trag aer în piept și, privind în jur, să realizez cât de frumoasă este viața dacă știi să trăiești, să iubești și să râzi;

Salvez ce am scris și mă duc în pat. Nu pot să dorm. Undeva, cumva, sufletul meu a rămas în trecut. Și asta constituie mai mult decât un motiv.

LA MULȚI ANI și un an nou plin de bucurii, împliniri și iubire!

Noapte în versuri

2009-12-25T20:51:00.010+02:00

” I'm crazy like the rest of us

And I'm crazier when I'm next to him...”

Liniștea îmi pare prea tăcută la ora asta. Așa că dau drumul la muzică. Jason Mraz îmi ține companie. Nu îmi amintesc de când îmi place muzica lui sau cum l-am descoperit, dar aș putea asculta melodiile lui ore în șir fără să simt nevoia să le schimb. În ele mă regăsesc și îmi regăsesc inspirația când am nevoie.

” 'Cause you and I both loved

What you and I spoke of

And others just read of

And if you could see now...”

Deschid un joc de solitaire. Nu există joc mai relaxant pentru mine. Pentru că nu sunt niciodată atentă la joc în sine. Nu mă interesează dacă pierd sau câștig. Pe tot parcursul jocului mintea îmi este în altă parte. Printre amintiri demult pierdute, zâmbete sincere, momente neprevăzute. Și astfel îmi petrec seara: amintindu-mi trecutul, inventând povești, imaginându-mi viitorul.

” If it's a broken part, replace it

But, if it's a broken arm then brace it

If it's a broken heart then face it...”

Însă pretutindeni în jurul meu sunt semne - ceea ce uneori mă face să îmi pierd rațiunea. Aș vrea să cred în ele, aș vrea din tot sufletul ca ele să fie universal valabile. Dar undeva în subconștient știu că sunt doar coincidențe menite să pună la încercare sufletul persoanelor slabe ca mine.

” And all I really want from you is to feel me

As the feeling inside keeps building

And I will find a way to you if it kills me...”

Și apoi, la finalul zilei, tot ce mai pot spune este noapte bună...

” Well I tried to live my life and lived it so well

But when it's all over is it heaven or is it hell

So I better be happy now that no one can tell, nobody knows...”

All I want for Christmas is you

2009-12-24T20:00:00.006+02:00

Am vrut să îi scriu lui Moș Crăciun să îi spun ce îmi doresc în acest an. Am luat o foaie de hârtie și ceva de scris, însă cuvintele nu vroiau să mă ajute.

Dragă Moș Crăciun...

Pauză. Scriu și o virgulă. Trec pe următorul rând.

Un alt an a trecut. Cred că am fost destul de cuminte și sper ca măcar una dintre dorințele mele să se îndeplinească la finele acestui an. Acestea fiind spuse, de Crăciun îmi doresc:...

Altă pauză. De data aceasta mult mai lungă. Nimic nu îmi trece prin minte. Ce aș putea să îmi doresc? Ce îmi pot dori și Moșul îmi poate aduce? Nu vreau lucruri materiale. Pentru că până la urmă ele devin nefolositoare și dispar. Și așa ajung să nu îmi doresc nimic de Crăciun. Dar totuși trebuie sa fie ceva... Oricât de mic și de neînsemnat. Îmi reprim rapid gândul că ar putea să existe. Las stiloul pe masă și mă ridic. În urma mea, penița se lipește de hârtie și cerneala începe să se întindă peste scrisul meu, formând o formă prea cunoscută: ♥ ...

Suflet de zăpadă

2009-12-15T19:32:00.002+02:00

Azi ninge. Azi ne batem cu zăpadă. Azi suntem cu toții din nou copii.

Ești întins pe jos, pe pătura rece și albă. Cineva te-a pus la pământ. Nu are importanță cine, dar nici să te ridici nu te înduri. Privești cum fulgi mari cad în continuare din cer. Nu ți se pare frig. Ești prea ocupat să faci un îngeraș în zăpadă și să te ridici mândru de „capodopera” proaspăt creată. Nu te-ai pus bine pe picioare și un alt bulgăre te izbește. Începi să râzi și să cauți făptașul, însă toți au niște fețe nevinovate acum. Un alt atac surpiză te doboară la pământ. De data asta ai învățat mișcarea și îl tragi pe atacator după tine în zăpadă. Aruncați unul în altul cu bulgări neterminați și te ferești instinctiv. Oricum ești ud până la piele - de ce te mai ferești nici tu nu știi. Obosiți, sfârșiți printr-o îmbrățișare în semn de pace; sau mai bine zis o îmbrățișare cu scopul de a vă mai încălzi puțin. Hopa sus! Și de la început.

Undeva mai departe stă rațiunea ta și te privește. Știe că nu ai nevoie de ea în aceste momente. În schimb toate sentimentele tale sunt cu tine: bucuria, dragostea, entuziasmul... Sufletul tău s-a întors în timp. Prin această joacă lipsită de griji, infantilă, el se curăță de răutățile de zi cu zi. Păcat că zăpada se topește...

Dar, dacă știi să te bucuri, ea rămâne tot anul undeva adânc în suflet.

00:00 = Te iubesc

2009-12-06T00:00:00.006+02:00

Totul se resetează acum.

Oare?

Până când?

Nimic nu s-a schimbat. Este doar o altă zi.

Oare?

Până când?

Rămâi același. Nu merită să îi lași să te schimbe.

Oare?

Până când?

Vino cu mine. Îți voi arăta ceva ce te va ajuta.

Oare?

Până când?

Stai jos. Îți voi povesti ceva ce nimeni altcineva nu mai știe.

Oare?

Până când?

Privește-mă în ochi. Ceea ce vezi este povestea noastră.

Oare?

Până când?

Ascultă. Te iubesc.

Știu.

Mereu.

Ardelean pierdut în București sau viceversa

2009-12-01T17:47:00.006+02:00

Mă trezesc la 6 dimineața după un somn de 5 ore. Mă ridic din pat și arunc într-un rucsac câteva lucruri de pe birou - cele care mi se par „vitale”; acesta este modul meu de a mă pregăti pentru un drum de 8 ore. Deschid șifonierul, aleg niște haine, mă îmbrac. În 30 de minute ies din apartament. Mă îndrept spre lift, liftul este blocat între etaje!

Sunt o persoană frustrată. Frustrată de acești oameni și de această țară. Nu spun de români și de România. Nu. Și asta pentru că tehnica etichetării nu mi s-a părut niciodată justificată.

Dar să continuăm călătoria. Ce văd pe geam? Același lucru pe care îl văd de 15 ani încoace: peisaje dezolante și prea cunoscute, locuri bine întipărite în minte. Oprim în Sighișoara. Înevitabil în cetatea veche se lucrează, se fac lucrări de restaurare. Nu mă mir. De fapt mă întreb dacă e ceva în țara asta care nu este în stadiul „deja reparat” și totodată „în reparație”. Merg mai departe. Câțiva artiști plastici încearcă să își vândă modestele lucrări la câțiva turiști rătăcii ca și mine. Mă mulțumesc să fac câteva poze și plec.

După-amiază ajung la destinație, în acel sătuc din mijlocul Ardealului, acel loc pe care uneori aș putea să îl numesc „acasă”. Da, sunt ardeleancă. Nu m-am născut acolo, dar multe lucruri mă leagă de acel loc. Lucruri care își arată adevăratul sens doar cât timp stau acolo. Este ca o vrajă care odată ce am trecut înapoi Carpații se anulează. La început am încercat să aflu motivul, fară să realizez că motivul sunt eu - simplul fapt că locuiesc în București m-a schimbat. M-am transformat într-o persoană mai nervoasă, mai nepăsătoare, mai rece. Iar de la un timp vraja își pierde din ce în ce mai mult efectul. Simt că ceva mă leagă de acele meleaguri, dar cu greu mai accept acest lucru. Oare această schimbare se petrece doar în mintea mea? Oare până la urmă ce loc ar trebui să numesc „casă”? Dar întrebarea cea mai adecvată ar fi: oare ardeleanul s-a pierdut în București sau bucureșteanul s-a pierdut în Ardeal?

Unde mă termin eu, începi tu

2009-11-22T21:41:00.003+02:00

Dacă vântul este doar aer, și nu râsul lui?

Dacă picăturile de ploaie sunt doar apă, și nu ochii lui?

Dacă zăpada este doar gheață, și nu atingerea lui?

Dacă muzica este doar sunet, și nu vocea lui?

Dacă cerul este doar imagine, și nu iubirea lui?

Dacă zilele sunt doar timp, și nu prezența lui?

Dacă toate astea sunt adevărate, eu pentru cine scriu?

Mâine dimineață

2009-11-21T22:56:00.004+02:00

O ceașcă de ceai aburindă, un petic de speranță, o iluzie instabilă, un pian îngânând, o pagină pe jumătate ruptă, un vis...

Mă răzgândesc, cercetez, privesc, ascult, scriu, visez...

O adiere, o mireasmă de iasomie, o atingere fină, un glas îndepărtat, o minune imaginată, o dorință inexplicabilă...

Mă apropii, inspir, simt, aud, cred, caut...

Plec, mă întorc; îmi doresc, renunț; privesc, închid ochii; scriu, șterg; simt, mă cutremur; ascult, îngân; caut, ce? ... Toate până mâine dimineață.

EL

2009-11-19T22:41:00.004+02:00

Pentru fiecare baiat care o ține de mână...

Pentru fiecare băiat care sună doar pentru a vedea dacă este bine...

Pentru fiecare băiat care spune ”te iubesc” din suflet...

Pentru fiecare băiat care străbate jumătate de oraș doar pentru a o vedea...

Pentru fiecare băiat care așteaptă oricât este nevoie pentru a o vedea măcar cinci minute...

Pentru fiecare băiat care știe că deși nu îi demonstrează întotdeauna, ea îl iubește din tot sufletul...

Pentru fiecare băiat care ar face orice pentru ea...

Pentru fiecare băiat care spune ”ești frumoasă”...

Pentru fiecare băiat care îi aduce flori și o felicitare când este bolnavă...

Pentru fiecare băiat care îi aduce flori și o felicitare doar pentru că așa simte...

Pentru fiecare băiat care i-a deschis ușa...

Pentru fiecare băiat care a spus că ar muri pentru ea...

Pentru fiecare băiat care care chiar ar face-o...

Pentru fiecare băiat care a plâns în fața ei...

Pentru fiecare băiat care o sărută cu iubire...

Pentru fiecare băiat care o îmbrățișează când este supărată...

Pentru fiecare băiat care doar vrea să o țină în brațe...

Pentru fiecare băiat care îi spune secretele lui...

Pentru fiecare băiat care nu a râs niciodată de ambițiile ei...

Pentru fiecare băiat care a crezut în visul ei...

Pentru fiecare băiat care a încurajat-o să îl ducă la capăt...

Pentru fiecare băiat care i-a dăruit inima...

Pentru fiecare băiat care se roagă ca ea să fie fericită... chiar dacă el nu este...

Pentru EL...

Un moment fără tine

2009-11-16T21:59:00.005+02:00

Taci! Te rog, te implor: taci! Măcar pentru o secundă nenorocită, taci... Măcar pentru un moment lasă-mă în liniște; lasă-mă să ies din această minciună. Taci și dă-mi timp să mă gândesc o clipă. Nu mă întreba la ce sau de ce. Nu mă întreba nimic. Tu doar taci.

Ce înseamnă pentru tine liniștea? A nu auzi nu echivalează cu a fi liniște. Pentru că vocile continuă să îmi răsune în minte, într-un ecou răgușit. Simt că mă înebunesc. Mă sfătuiesc, mă critică, mă ceartă, mă călăuzesc, mă îndrumă, mă fac să mă reîndrăgostesc de tine...

Te impor, taci!

Măsurând fericirea

2009-10-22T21:42:00.005+03:00

- Când m-ai văzut cea mai fericită? îl întrebă șoptit ea, privind pământul și atingându-i ușor palma cu degetele.

Se simțea încurcat. Căută în minte momentele în care o văzuse râzând. Realiză că nu dăduse niciodată atenție reală fiecărui zâmbet. La o analizare rapidă ajunse la concluzia că ea este mereu fericită.

- Când te-ai angajat? ezită el.

Ea își retrase mâna. Ridică privirea și îl fixă insistent.

- Nu? Atunci când ți-ai cumpărat ultima pereche de pantofi? glumi el.

Zâmbi. O rază de lumină se reflecta în ochii ei. Clipi, iar pentru o secundă avu impresia că vrea să spună ceva, dar buzele nu i se clintiră.

El ridică din umeri, se sprijini de bancă și privi drept înainte. Știa că se dă bătut mult prea repede, dar îi era teamă să ducă jocul la capăt.

Îi atinse brațul aproape insesizabil, iar el întoarse capul în direcția ei. La vederea surâsului ei se liniști.

- De ce, întrebă ea, dacă mă vezi râzând crezi că sunt fericită? Pentru că în realitate în acele momente pot râde doar pentru că sunt cu tine...

De ce toamna frunzele mor?

2009-10-08T23:10:00.004+03:00

Din copaci frunze galbene cad pe asfalt ca o ninsoare tristă. Vântul cald adie aproape insesizabil. Stau așezată la baza unui copac și privesc oamenii cum trec prin parc; singuri sau însoțiți. Deasupra lor un cer impecabil contrasteaza cu nuanțele toamnei. Este liniște și doar un murmur continuu se deosebește de foșnetul frunzelor. Văd o fată plângând. Stă pe o bancă dincolo de drum cu capul în mâini. Suspinele ei se încadrează în melancolia peisajului. Scoate din buzunar un obiect. Îmi seamănă cu o fotografie, dar nu sunt sigură. Plânsul ei nu îmi inspiră o poveste de dragoste; mai degrabă pierderea cuiva drag. O urmăresc cum își șterge lacrimile. Plânsul o năpădește din nou. Imaginea ei îmi este eclipsată din când în când de ceilalți trecători. Nimeni nu o privește. Sunt prea preocupați de ei înșiși. Se ridică și pleacă. Va căuta alinare în altă parte. Iau o frunză uscată în mână. Mă joc cu ea până se sfărâmă în sute de fragmente. Le las să îmi alunece printre degete. Vântul le împrăștie prin iarbă și alte frunze moarte. Privesc din nou cerul.

Lucruri... care dor

2009-09-26T22:49:00.003+03:00

- Să iubeşti fără a fi iubit înapoi

- Să vorbeşti din suflet şi să fi ascultat cu urechile

- Să nu îţi poţi urma visele

- Să vrei, dar să nu poţi

- Să îţi fie atât de dor

- Să simţi că vrei să dai timpul înapoi

- Să spui adevărul şi să nu fi crezut

- Să fi îndrăgostit de o amintire

- Să traieşti în vise imposibile

- Să ştii, dar să nu poţi spune

- Să ţi se frângă inima şi să ierţi

- Să pierzi noţiunea realităţii

- Să fi privit şi nu înţeles

- Să îţi intrezică inima să uiţi

- Să asculţi minciuni permanente

- Să nu poţi înţelege de ce te doare

O alta poveste de iubire

2009-09-14T22:53:00.005+03:00

E noapte; am ajuns din nou de unde am plecat. Incerc sa nu ma mai gandesc, desi asta e tot ce fac. Ma simt departe de tot. Departe de adevar, de dreptate, de ratiune. Dar nu imi pasa. Pentru ca inca mai am amintirile. Am zeci de clisee ce sa succed haotic in momentul in care inchid ochii. Ele ma fac sa zambesc in timp ce lacrimi imi inunda ochii si obrajii. Apoi ii deschid si realizez cum trecutul a luat locul prezentului. Vreau sa ies din acest joc. Dar nu pot... Mi-e prea dor...

Mereu si mereu acelasi lucru, aceleasi imagini, aceleasi sentimente. Sper ca timpul sa ma ajute sa uit. Dar nu face decat sa le imprime si mai adanc in sufletul meu, lasandu-mi cicatrici. Ma uit la ele si simt cum doare. Fiecare cuvant pe care nu l-am spus, fiecare idee pe care am lasat-o sa zboare, fiecare intamplare pe care nu am dus-o pana la capat.

Am nevoie de alinare. Privesc in jur, dar tot ce vad apartine trecutul. Nimic nu mai este al meu. Si imi lipseste timpul in care era. Si inchid din nou ochii pentru ca povestea sa o ia de la inceput.

Atunci sau acum?

2009-08-28T23:02:00.005+03:00

Vara s-a terminat. Cred. Adica ce alceva s-ar intampla odata intoarsa in Bucuresti. Daca e sa fac un calcul am ajuns acum 6 ore. Ieri eram acolo, fericita. De fapt nu chiar - ieri la ora asta dormeam. Ma astepta un drum lung.

Acum m-am reintors la rutina, la banalitate, la nimic concret. Stau din nou in fata unui monitor si revad cuvintele pe care le scriu. Ciudat - asta am facut toata vara. Dar macar atunci aveam un scop. Scriam o carte. Sunt multumita de rezultat; in fond si la urma urmei este prima mea tentativa dusa pana la capat. Acum am un nou scop (care imi pare din ce in ce mai ireal): sa o public. Dar mai am pana atunci. Mai am schimbari, idei. Nu stiu cine ma sustine. O face cineva pana la urma? Toti ce sunt nevoiti sa isi dea cu parerea au numai cuvinte de genul "fumos" ori "interesant"... Nimic constructiv. Mai bine ma sustin singura. Sper sa nu cad.

Continui sa cred in mine, in el, in tot ce fac, in ziua de azi, in ceva mai bun. Nu stiu ce altceva sa fac. M-am saturat sa ma mint. Si totusi continui sa o fac. Refuz sa accept realitatea. Macar nu mi se spune degeaba ca sunt o romantica incurabila. Nu ma plang; maine va fi mereu mai bine...

Si ce daca - Directia 5

2009-06-30T23:16:00.000+03:00

"Si ce daca nu pot dormi
Si ce daca noaptea e zi
Port in minte cuvintele tale, furtuna ta draga
Si ce daca lumea e rea si posaca si nu ne vrea
Eu te vreau, tu ma vrei,
Lumea noastra e OK si imi e draga

N-am avere decat iubirea
Nu, nu, n-am ambitii decat fericirea
Da, da, te am pe tine si lumea intreaga e a mea

Si ce daca ploua mereu
Si e ceata in jurul meu
Tu imi apari ca un val
Si ma aduci la liman si la viata
Si ce daca viata e asa complicata
In viata mea
Totu-i simplu de cand te-am vazut surazand prima data."

Alo, sunt eu...

2009-06-13T12:00:00.002+03:00

- Alo? am raspuns.

- Alo, sunt eu ... am auzit o voce stinsa, dar foarte calda la celalalt capat al telefonului. Nu recunosteam persoana, insa ceva ma fascina la acel glas si ma simteam ca si cand cele 3 cuvinte rostite mi le furasera pe ale mele.

- Tu? am soptit. Nu stiam de ce am spus asta.

- Sunt eu, cea pe care ai uitat-o acum mult timp. Sunt eu care stia sa rada din suflet, sa vorbeasca din inima. Sunt cea care stia sa iubeasca si sa traiasca in acelasi timp, cea care stia sa ierte, sa inteleaga.

- Ne cunoatem? am intrebat intr-un moment de ezitare al ei.

- Sunt cea, continua ea ca si cand nu ar fi auzit spusele mele, pentru care prietenia facea parte din rutina zilnica. Cea care visa cu ochii deschisi chiar si atunci cand prea multa lumina o inconjura. Sunt cea care stia, dintr-o simpla conversatie, sa faca o mica opera de arta, sculptand cuvintele, intelesurile, expresiile. Sunt cea care putea sa-si umple sufletul cu speranta chiar si atunci cand totul mergea impotriva curentului. Stiam sa fac planuri si sa le urmez nu intocmai, dar in stilul meu caracteristic. Iti amintesti de mine?

- Tu ...

- Unde m-ai lasat?

Over and over again

2009-06-11T23:01:00.008+03:00

Traim intr-o lume in care reusim sa ne planificam in orarul nostru - si asa incarcat - o multime de nimicuri. Cu toate acestea nu ne gasim un strop de timp in care sa facem si lucruri care chiar conteaza. Nu gasim timp ne gandim la cei din jur: cine sunt ei cu adevarat, ce simt, ce vor, ce cred. Si poate si mai important si mai ingrijorator este faptul ca nu gasim timp nici macar pentru noi: cine esti cu adevarat, ce simti, ce vrei, ce crezi. Chiar daca in aglomeratia de nimicuri aceste lucruri par neimportante, ele sunt defapt esentiale. Cine sunt? Cine sunt, cine cred ca sunt si cine as vrea sa fiu? Sunt cea care isi pierde timpul analizand si nu actionand. Cred ca sunt cea care pot aduce o schimbare. As vrea sa fiu cea care sa nu mai isi pune atatea intrebari. Ce simt? Frustrare. De ce? Pentru ca atunci cand cred ca aflu ce caut mi se dovedeste ca mi-am dorit acel lucru atat de mult incat am pierdut esentialul. Ce vreau? Mi-as dori sa inteleg unde am gresit. Ce cred? Cred ca pot; pot sa trec mai departe. Trebuie.

Este 11 si 11. Se spune ca trebuie sa iti pui o dorinta. Gata! De cele mai multe ori mi se indeplinesc. Coincidenta. Dar apoi imi doresc sa nu-mi fi dorit niciodata acel lucru pentru ca nu face decat sa aduca mai multa suferinta. Asta pentru ca nu imi doresc niciodata lucruri materiale. Dorintele mele tin de sentimente. Si atunci cand te joci cu sentimentele... Te arzi. De fiecare data.

Doare. Dar mereu sper ca maine va fi mai bine. Toate par mai bune a doua zi chiar daca pentru putin timp. Asa ca astept ziua de maine. Astept ziua in care ceva se va schimba. Si asta pentru a o lua din nou de la inceput...

Mici perfectiuni intr-o mare lume imperfecta

2009-06-08T16:09:00.004+03:00

Eu port ochelari de vedere. Si am observat ceva: atunci cand ii dau jos totul pare mai frumos. Tocmai pentru ca este neclar pentru mine. Imperfectiunile devin prea putin vizibile.

Si asa incepe ... Stateam intr-o zi pe balcon si priveam afara - fara ochelari - la micuta mea lume perfecta. Si ma gandeam: de ce nu poate fi asa si in viata. Sa putem sa ne dam jos ochelarii sufletului si sa privim fara pretentii, remuscari sau sperante in jur. Sa vedem lumea asa cum vrem noi sa o vedem. Totul este o iluzie, intr-adevar, dar de ce sa cauti perfectiunea o viata, cand poti sa camuflezi imperfectiunea. E ca un joc. "Cap ou pas cap?"

Warm and beautiful

2009-05-31T22:37:00.005+03:00

"A love so warm and beautiful

Stands when time itself is falling

A love so warm and beautiful

Never fades away"

Frumos, nu? Versurile acestea imi creaza o stare stranie de fiecare data cand le aud. Stiu ca melodia in sine nu este extraordinara, dar transmite atatea!

Desi versurile vorbesc despre o iubire ideala nu poti spune ca exagereaza, ci mai degraba stimuleaza imaginatia. Cine nu ar vrea sa simta ca traieste printre versurile acestui cantec, ca totul este perfect si nu are nevoie de realitate.

"Stands when time itself is falling..."

Nici nu mai e nevoie de cuvinte pentru a completa acest vers. Pentru ce? Uneori cuvintele sunt de prisos. Un gest, o privire valoreaza mult mai mult. Dar societatea ne-a facut dependenti de vorbe. Ne e greu sa intelegem sau sa ne expimam fara ele.

"A love so warm and beautiful..."

Ai trait vreodata intr-o lume in care doar acel cineva conteaza, in care esti doar tu si X? O planeta a voastra unde imbratisarile sunt singura hrana existenta, iar oxigenul este inlocuit de dragoste. Unde gandurile nu exista pentru ca sunt inghitite de apele adanci ale viselor.

"Never fades away..."

Niciodata este un cuvant atat de instabil. Cand iubesti vrei ca niciodata sa nu se termine, iar cand totul se ruineaza vrei sa nu mai simti niciodata acea durere. Dar totusi acest "niciodata" nu il respecti niciodata. Vrei sa nu mai fi ranit si totusi vrei sa iubesti si sa fii iubit. Dar a iubi inseamna a simti durerea. A fi ranit inseamna a iubi. Cat de ilogic! Si totusi asta este normalitatea aici, pe Pamant. Poate pe planeta fiecaruia este altfel. Sau poate ca tot ce avem nevoie e "a love so warm and beautiful" pentru a descoperi.

Why I dance?

2009-05-26T22:08:00.004+03:00

"When I dance I cannot judge, I cannot hate, I cannot separate myself from life. I can only be joyful and whole. That is why I dance."

Cand dansez nu pot sa judec, nu pot sa urasc, nu pot sa fac distinctia dintre mine si viata. Nu pot decat sa fiu fericita si implinita. De aceea dansez.

Ultimul razboi

2009-05-19T09:04:00.003+03:00

Aveai ochii inchisi si in ciuda durerii, simturile ti se ascutisera. Pentru un moment nu ai inteles cum de ai ajuns sa fi aruncat in spate. Nu asa trebuia sa fie. Tu luptai! Erai acolo, in mijlocul actiunii, iar acum simti sub tine doar iarba lunga si plina de namol. Adrenalina din corp inca iti face inima sa bata accelerat. Mirosul armelor te innebuneste si simpla idee ca nu poti lupta alaturi de camarazii tai te face sa iti pierzi din ratiune. Stai nemiscat nu din cauza ca vrei, ci pentru ca lovitura pe care tocmai ai primit-o ti-a fost fatala. Inca esti constient de tot ce te inconjoara, insa simti cum totul incetineste: bataile inimii devin din ce in ce mai rare, zgomotul bataliei devine un slab fundal sonor, strigatele si incurajarile soldatilor iti rasuna in urechi creand un ecou infiorator. Durerea ranii este amplificata de durerea imposibilitatii de a actiona. Dar usor realizezi ca pentru tine tot ce traiesti acum este "mult zgomot pentru nimic". Mintea refuza sa iti mai reproduca realitatea. Se pierde intr-un labirint de amintiri.

Copilaria... Atunci nu erai asa. Erai doar un pusti fascinat de arta militara, insa care nu realiza adevarata sa valoare. Visai sa ajungi sa te lupti, sa poarti razboaie pentru tara ta - fara a realiza insa ca ea este prima in stare sa te omoare. Dar este atat de usor sa spui! "Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?" Soldat! Un cuvant si gata. Ai stabilit un viitor.

Apoi ai mai crescut. Ai luat totul in serios. Stiai ca acesta este destinul tau. Erai atat de orbit de falsa lui stralucire incat nu vedeai toate lucrurile la care trebuia sa renunti.

Ai avut prieteni. Insa nu ai avut niciodata timp sa ii cunosti destul de bine. Viata ta a devenit serviciul tau. Ei intelegeau. Asa iti spuneau, ca te incurajeaza. Undeva in sufletul lor vedeau adevaratul sfarsit; nu cel pe care il vedeai tu pentru tine.

Credeai ca peste ani vei avea o familie. Copii vor alerga in fata casei strigand: "E tata! S-a intors acasa!". Departe de tine acest viitor. Cu toate acestea privesti partea buna: nu are cui sa ii para rau dupa tine.

Dar regreti? Bineinteles ca nu. Daca ar fi sa o iei de la capat ai face la fel. Acesta esti tu.

Revezi momentele cand radeai cu ei, cand povesteati cu totii sau cand faceati nevinovate nazbatii. Toate acestea au fost clipele tale de pauza dintr-o viata plina de reguli si durere. Prietenii tai poate ca vor plange dupa tine, dar stiu ca lumea are nevoie de oameni ca si tine.

Momentele cand v-ati cunoscut iti strabat mintea bulversata de evenimentele ce se succed prea rapid. Iti amintesti lucrurile pe care nu ai apucat sa le spui si regreti pentru prima data. Ai fi putut. De ce nu ai facut-o? Dar te rogi ca ei sa inteleaga si sa isi aminteasca cat de mult i-ai iubit.

O bubuitura puternica provoaca un inconfort inutil urechilor tale. Chiar ai fi putut sa te lipsesti de el in ultimele momente de viata. Dar poate a fost menit sa iti aminteasca ca scopul tau a fost sa lupti. Si asta ai facut cu mandrie.

Cu toate ca iti doresti ca aceasta agonie sa se termine mai repede, te agati de viata cum poti mai bine. Nu vrei sa pleci pentru ca mai ai atatea de facut!

Secundele se scurg nepasatoare fata de tine, un mic punct al universului ce e pe cale sa dispara. Mintea ti se reseteaza brusc obligandu-te sa dai drumul vietii. Si o faci stiind ca pentru tine acesta a fost ultimul razboi...

VOI stiti...

2009-05-18T22:11:00.008+03:00

Chiar daca voi stiti ca nu pot zbura, nu inseamna ca trebuie sa imi taiati aripile; deoarece, undeva in adancul vostru, simtiti ca speranta este tot ce avem - asa ca dati-i o sansa.

Chiar daca voi stiti ca nu sunt perfecta, nu inseamna ca trebuie sa ma faceti; pentru ca nu poti metamorfoza imperfectiunea unui perfect ce se preface.

Chiar daca voi stiti ca numai vorbele sunt de mine, nu inseamna ca trebuie sa ma reduceti la tacere; fiindca mai tarziu ma veti implora sa mai spun inca ceva.

Chiar daca voi stiti ca visele sunt facute pentru a fi visate, nu ma treziti; pentru ca realitatea nu ma va primi in bratele ei si voi ramane pe dinafara.

Chiar daca voi stiti ca durerea poate fi alinata, lasati-ma sa o simt; deoarece numai astfel voi reusi sa ma pregatesc adecvat pentru mai departe.

Chiar daca voi stiti ca nimic nu dureaza vesnic, stiti ca pentru existenta noastra platim cu viata, stiti ca totul isi gaseste un sfarsit... toate astea nu inseamna ca trebuie sa ma obligati sa uit; pentru ca uitarea este doar negarea trecutului.

Chiar daca voi stiti ca cu cat voi urca mai mult cu atat voi cadea mai de sus, lasati-ma sa urc in continuare; deoarece nu voi cadea - determinarea ma va prinde inainte sa ating pamantul, dar poate mandria ma va zgaria putin.

Si pentru ca voi stiti, am si eu o intrebare: cum de iubirea sfideaza toate aceste legi?

Aripile iubirii nu pot fi vazute; ele cresc inlauntru si nimeni nu le poate reteza.

Iubirea este perfecta si ne face pe noi sa parem niste nebuni perfecti.

Iubirea nu tace; ea vorbete permanent, dar nu prin cuvinte.

Atunci cand iubesti nu atingi realitatea; traiesti intr-un foarte lung si frumos vis.

Iubirea provoaca cele mai adanci rani, dar cu cat doare mai tare cu atat iubesti mai mult.

Eternitatea iubirii nu poate fi explicata. Ea, pur si simplu ESTE vesnica.

Atunci cand simti ca ai sa cazi din cauza iubirii nu ai sa o faci pentru ca aripile sale te vor tine mereu in varf.

Explicati-mi, va rog. Pentru ca voi stiti.

Cand ai nevoie de dragoste - Mircea Cartarescu

2009-05-18T22:02:00.006+03:00

Cand ai nevoie de dragoste nu ti se da dragoste.

Cand trebuie sa iubesti nu esti iubit.

Cand esti singur nu poti sa scapi de singuratate.

Cand esti nefericit nu are sens sa o spui.

Cand vrei sa strangi in brate nu ai pe cine.

Cand vrei sa dai un telefon toti sunt plecati.

Cand esti la pamant cine se intereseaza de tine?

Cui ii pasa? Cui o sa ii pese vreodata?

Fii tu langa mine. Gandeste-te la mine,

Poarta-te tandru cu mine, nu ma chinui, nu ma face gelos,

Nu ma parasi caci n-as suporta inca o ruptura.

Fii langa mine, tine cu mine.

Intelege-ma, iubeste-ma, nu-mi trebuie partuze, nici conversatie,

Fii iubita mea permanenta.

Hai sa uitam regula jocului, sa nu mai stim ca sexul e o jungla,

Sa ne atasam, sa ajungem la echilibru.

Dar nu sper nimic. Nu primesti dragoste

Cand ai nevoie de dragoste.

Cand trebuie sa iubesti nu esti iubit.

Cand esti la pamant nicio femeie nu te cunoaste.

Announcement...Anyone?

2009-05-17T22:37:00.009+03:00

Caut pe cineva. Nu vreau sa imi fie iubit, prieten, parinte ori frate. Vreau doar sa fie acolo pentru mine. Sa stiu ca va fi gata mereu sa ma asculte orice as avea de spus; sa stiu ca imi va raspunde la telefon de ori de cate ori sun la orice ora din zi sau noapte chiar daca nu am nimic de spus si sun doar pentru ca vreau sa stiu ca e acolo pentru mine; sa stiu ca oricat de multe greutati imi va oferi viata va fi acolo cu o simpla imbratisare; sa stiu ca pentru orice intrebare imi va gasi un raspuns oricat de naiv ar fi acesta; sa stiu ca voi avea la cine sa alerg, cu cine sa ma intalnesc, cu cine sa rad sau sa plang, cu cine sa povestesc pana cand toate povestile lumii vor fi spuse; sa stiu ca nu imi vor trebui cuvinte ca sa comunic, ci doar priviri; sa stiu ca pentru noi timpul nu exista, pentru ca atunci cand suntem impreuna putem sfida orice regula. Nu cer sa avem atat de multe lucruri in comun; nu cer sa imi semene intru totul; nu cer sa fie copia mea. Existenta sa va fi indeajuns.

Ce sunt in stare sa platesc pentru toate acestea? Cu siguranta nu voi plati in bani, obiecte ori alte lucruri materiale deoarece ceea ce cer este nepretuit. De aceea voi plati cu aceiasi moneda.

Nu ii voi fi iubita, prietena, parinte ori sora. Voi fi acolo pentru el. Voi fi gata mereu sa ascult orice va avea de spus; ii voi raspunde la telefon de ori de cate ori ma va suna la orice ora din zi sau noapte chiar daca nu are nimic de spus si suna doar pentru ca vrea sa stie ca sunt acolo pentru el; oricat de multe greutati ii va oferi viata voi fi acolo cu o simpla imbratisare; pentru orice intrebare ii voi oferi un raspuns oricat de naiv ar fi acesta; va avea la cine sa alerge, cu cine sa se intalnesca, cu cine sa rada sau sa planga, cu cine sa povestesca pana cand toate povestile lumii vor fi spuse; nu ii vor trebui cuvinte ca sa comunice, ci doar priviri; pentru noi timpul nu va exista, pentru ca atunci cand vom fi impreuna vom putea sfida orice regula.

Se ofera cineva?

Just impossible

2009-05-15T23:10:00.003+03:00

Lupta pe care nu o poti castiga niciodata este lupta cu tine insuti.

I will never say goodbye...

2009-04-28T21:50:00.007+03:00

Nu pleca, nu ma lasa singura... Mai ramai. Avem atatea sa ne mai spunem. Avem atatea planuri, atatea promisiuni. Nu vreau sa traiesc sentimentul despartirii de tine. Nu vreau sa vorbesc despre tine la trecut. Vreau sa te simt in continuare aproape, desi esti atat de departe. Vreau ca tu sa stii in continuare toate secretele mele - asa cum a fost de cand ne cunostem. Nu renunta. Te implor lupta pentru noi, toti ce te cunostem. E greu, stiu. Si poate ca vorbele mele nu au niciun rost acum. Dar nu pot sa cred ca este prea tarziu. Niciodata nu este prea tarziu. Speranta este cea care mi-a mai ramas, alaturi de poze, amintiri, melodii, lacrimi... As da orice, orice, numai sa mai avem o a doua sansa... Si continui sa sper; pentru ca refuz sa imi iau adio!

Crezi in iubire?

2009-03-25T22:13:00.009+02:00

"Crezi in iubire?" am fost intrebata.

Cea mai buna intrebare care mi-a fost pusa in ultimul timp. M-a pus pe ganduri. Si primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost "Dar ce este iubirea?" . Cum poti crede in ceva ce nu poti defini?

Si am raspuns: "Daca iubirea este sentimentul care iti da impresia ca poti zbura, atunci cred... Daca iubirea este sentimentul care iti da speranta cand totul pare impotriva ta, atunci cred... daca iubirea este ceea ce vedem in filme, atunci nu cred"

A fost un raspuns fulger, ce mi-a trecut imediat prin minte, dar daca ma gandesc mai bine as avea cate ceva de schimbat.

Iubirea este ceva ireal. Nu este un obiect ori o persoana. Este o combinatie de sentimente, trairi, ganduri. Toate, impreuna, induc o stare euforica persoanei "bolnave" de iubire.

In primul rand a fi indragostit este o stare; o stare placuta pe care o ai in prezenta unei anumite persoane si care te obliga sa vezi intotdeauna parte luminoasa a evenimentelor. Simti ca acea persoana este totul, ca in jurul ei se invarte lumea ta. Este placut sa o vezi, placut sa ii simti prezenta sau atingerea (intentionata sau nu), placut sa ii auzi vocea. Fie ca acest sentiment este impartasit sau nu, de obicei simptomele sunt aceleasi: batai accelerate ale inimi, mers incet si, cum s-ar mai spune, "cu capul in nori", ras nemotivat, bucurie infantila, visare cu ochii deschisi. De tratat nu se poate trata decat prin metode radicale, cum ar fi dezamagirea. Daca simptomele inceteaza fara motiv inseamna ca a fost o alarma falsa si ca ceea ce ai trait nu a fost iubire.

Cam asa as defini iubirea intr-un mod comic. Dar redevenind serioasa as spune ca IUBIREA este cel mai pur sentiment pe care il poate simti cineva; este sentimentul pe care il ai cand te atinge, cand iti vorbeste, cand te asculta, cand stii ca e langa tine. Imagineaza-ti ca este ca o inima desenata pe bancile scolii. Intr-una din jumatati esti tu, cu sentimentele tale. Daca acestea ajung sa treaca in cealalta jumatate este o iubire implinita; nu neaparat vesnica, dar implinita. Dar daca se izbesc de zidul dintre jumatati atunci devine o iubire singuratica si trista. Pentru ca este mult mai greu sa porti povara iubirii de unul singur; pentru ca dincolo de bucurie se afla o prapastie pe marginea careia stai de fiecare data cand esti singur si te uiti in jos la ce putea fi si nu este; pentru ca incetul cu incetul aceasta iubire se stinge, dar nu dispare niciodata, iar a purta o iubire neimpartasita o viata este mai dureros decat sa pierzi o iubire consumata.

DAR... A iubi este a nu-ti pasa. A iubi este a simti ca traiesti. A iubi este a vedea invizibilul. A iubi este natural..

( Inspirata de Teo, my best friend.. ea a inceput discutia :-P )

As vrea sa stiu...

2009-03-18T21:48:00.007+02:00

As vrea sa stiu ce simt ceilalti, ce cred, ce vorbesc cand eu nu sunt acolo. As vrea sa fie mai usor. Sa nu existe cuvantul "complicat". Mi-as dori sa nu mai simt niciodata cum e sa sa spui "Iubesc" si sa ti se raspunda "Degeaba". As vrea sa nu mi se spuna adevarul, ci varianta cea mai apropiata de sufletul meu. As vrea sa vorbesc; nu de la distanta. As vrea sa vorbesc fata in fata cu X; sa vad sentimente, priviri. Si, daca nu cer prea mult, as vrea sa fie totul asa cum ar trebui sa fie, nu asa cum este. Mi-ar place ca fiecare cuvant sa valoreze; nu numai pentru mine. As vrea sa cred ceea ce spun, ceea ce gandesc; si ca ceilalti sa creada in sentimentele pe care mi le trimit mie. As vrea sa ascult; nu o melodie, ci promisiunile lor. Promisiunile ca va fi mai bine, ca ceva se va schimba. As vrea sa isi doreasca, sa simta, sa vada, sa asculte. Mi-as dori ca visele sa nu fie facute doar pentru a crede in ele, ci sa fie facute pentru a se indeplini. As vrea sa stiu cum e sa visezi cu ochii deschisi si sa te trezesti tot intr-un vis. As vrea sa vad dincolo de adevar; as vrea sa vad in suflet. As crea rauri, as muta munti daca as stii ca cineva va fi mereu acolo sa ma prinda daca va fi sa cad in prapastia dintre ele. Mi-ar placea sa se schimbe ceva, sa apara primavara in sufletul meu; dar este imposibil pana cand gheata din sufletul lor nu se va topi. As cauta fericirea, dar nu pot; ei ar trebui sa o creeze pentru mine. As vrea sa simt, nu sa ma fac ca traiesc. As vrea ca durerea sa nu existe in realitate, ci numai in povestile demult uitate. As vrea sa gasesc un raspuns la toate; sa uit cum e sa ti se raspunda cu "nu stiu". Dar nu as vrea sa uit niciodata cuvantul "prietenie" pentru ca el ma ajuta sa merg mai departe, dar tot el ma face sa simt ce inseamna bucuria si tristetea, dragostea si ura, surasul si seriozitatea. As vrea sa nu ii uit niciodata pe ei; ei ma definesc, ma fac sa fiu ceea ce sunt. As vrea sa stiu cum e sa stii ce nimeni nu a stiut vreodata...

Amintirile noptii

2008-04-15T22:42:00.002+03:00

E noapte...Stau si ma gandesc; ma gandesc la lucruri care au insemnat ceva pentru mine, lucruri care m-au facut sa zambesc, sa plang, sa fiu ceea ce sunt azi...
Amintirile dulci, cele ce le aseman cu o zi de vara, imi impanzesc mintea...Ele sunt cele ce ne incurajeaza sa mergem mai departe, sa pastram speranta ca intr-o buna zi ceva bun ni se va intampla, ceva ce ne dorim de atata timp. Amintirile dragi noua sunt traite alaturi de prieteni...Prieteni pe care ii vedem in fiecare zi, pe care nu i-am mai strans in brate de mult sau poate prieteni pe care nu ii vom mai vedea niciodata...Acestia din urma sunt cei carora le asemuim amintirile ce sunt dureros de indepartate si ne-am dori ca visele sa fie o poarta spre reinvierea sperantelor... O amintire frumoasa iti smulge un zambet, mai multe iti aduc dorinta de a face imposibilul...
Dar cum ramane cu amintirile amare pe care am vrea cu disperare sa le aruncam uitarii, pe care, uneori, nu le meritam... Nu ar trebui ca acestea sa ne demoralizeze, dimpotriva! ar trebui sa ne faca mai puternici pentru a putea trece peste momentele aspre...
Simt linistea noptii...O liniste apasatoare si grea cand ma gandesc la amintiri fie ele bune fie rele... Si poate durerile si nelinistile mele sunt nimic fata de ce simt altii in acest moment: oameni care sufera din diferite motive - fie sunt bolnavi si stiu ca viata lor atarna de un fir de ata, fie sufera din pierderea cuiva drag sau pur si simplu sufera din dragoste - aceia dintre ei care trec peste asemenea momente ar trebui sa fie exemple demne de urmat pentru noi toti...
Dar ce as putea face eu - ma intreb - cu ce as putea fi eu de folos cand nimanui nu-i pasa cu adevarat. Si exista atatea motive simple si frumoase prin care poti inveseli sufletul incat ele sunt uitate si inlocuite cu gesturi false si de mare anvergura. Dar la ce bun?
Nu are rost sa enumar acum caci oricum nu se va scimba nimic... Cel putin nu in aceasta noapte...

Sfarsit de an - 13 ganduri

2007-12-27T12:42:00.000+02:00

S-a mai terminat un an... Un an cu bune si cu rele... Un an ca toti anii.
Fiecare an este o lectie de viata, iar fiecare viata este nepretuita...
Am invatat multe, pentru ca, nu-i asa, omul cat traieste invata.
Am invatat ca a schimba un lucru in bine are mai multa valoare decat a incerca sa explici de ce 1000 de lucruri nu sunt facute asa cum trebuie.
Am invatat ca oamenii se schimba: uneori in rau si rareori in bine.
Am invatat ca o vorba buna spusa la momentul potrivit poate valora o pretenie.
Am invatat ca atata timp cat credem in noi insine orice este posibil.
Am invatat ca este important sa avem vise, dorinte, teluri de atins, ganduri bune deoarece ele ne fac oameni mai buni.
Am invatat ca a-ti fi frica a deveni inuman este ceva cat se poate de uman.
Am invatat ca trebuie sa stim sa distingem binele de rau, ura de gelozie, tristetea de melancolie.
Am invatat ca uneori o imbratisare face cat 1000 de cuvint spuse din inima.
Am invatat ca dragostea nu are limite si uneori poate fi inselatoare.
Am invatat ca prietenia este frumoasa doar atunci cand este pura, adevarata.
Am invatat ca increderea este un dar nepretuit pe care il poti oferi unei persoane.
Am invatat ca rasul este cea mai molipsitoare metoda de a inveseli pe cineva.
Si nu in ultimul rand am invatat ca atata timp cat avem cel putin un prieten adevarat si avem incredere ca va exista ziua de maine, inseamna ca detinem cele mai puternice arme.

Dorinta

2007-12-23T23:04:00.000+02:00

Sorbind fiecare picatura a vietii, fiecare raza de lumina...
Privind pierdut o amintire frumoasa si senina,
Iubind viata mai mult decat orice pe lume,
Avand norocul de partea mea si-un nume...

Astfel eu viata as vrea sa o traiesc,
Iar prieteni buni usor sa imi gasesc.