Sunt sute de locuri şi de oameni minunaţi în lume... Nu ştii când sau de unde se va ivi şansa să te bucuri de farmecul lor. Ceea ce mă face să spun aceste lucruri este o curioasă, dar plăcută întâmplare. Să vă povestesc.
Se face cum că îmi citeam mail-urile între 2 proiecte săptămâna trecută. Şi, navigând plictisită dintr-o pagină în alta, am găsit eu nişte concursuri pe studentie.ro. Mi-a atras atenţia unul care oferea o invitaţie la concertul lui Mircea Baniciu. Mi-am spus: de ce nu? Aşa că m-am înscris. Ba mai mult, văzând că mai sunt şi alte competiţii în desfăşurare, m-am mai înscris şi la unul ce oferea bilete la teatru.
Am tot urmărit în acea zi să văd dacă s-au mai înscris si alţii şi dacă au afişat câştigătorii celor două invitaţii la concert. Ironic, s-au înscris doar trei persoane cu tot cu mine. Şi mai ironic este că am fost singura care nu am câştigat.
Probabil vă imaginaţi cât de ghinionistă mă simţeam. Dar am dat repede uitării întâmplarea şi mi-am văzut de treabă.
La două zile după, aşteptând metroul, m-am gândit să verific dacă am vreun mail important. Şi surpriză: câştigasem o invitaţie dublă la teatru. Mai exact la piesa "România. Închis pentru inventar" ce urma să aibă loc la Teatrul de pe Lipscani.
Nu am cuvinte să explic cât de mult m-a impresionat această piesă. Deşi actorii nu au folosit deloc cuvinte, mesajul a ajuns la mine probabil de sute de ori mai puternic, mai viu şi mai real. Am zâmbit şi am suspinat alături de cei trei actori talentaţi, am simţit fericirea pentru lucruri mărunte, dar şi frustrare. Nu voi dezvălui acţiunea, însă o oră cât a durat piesa am învăţat să înţeleg o lume în care nu am trăit mai bine decât a putut cineva vreodată să mi-o ilustreze prin cuvinte ori amintiri.
Povestea nu se opreşte aici. M-am înscris din nou la concursul de săptămâna următoare şi am câştigat din nou o invitaţie dublă de data aceasta la piesa "Noi" tot la Teatrul de pe Lipscani. A dat norocul peste mine.
Din nou, sâmbătă seara am mers la teatru. Din nou, o încântare. De data asta de 6-7 ori mai mulţi actori au reuşit în două ore să mă facă să râd cu lacrimi pentru ca mai apoi lacrimile să se transforme în durere. Şi viceversa. Sunt scene care mi s-au întipărit atât de adânc în memorie şi în suflet încât îmi pare banal acum să mă mai întorc la viaţa mea de zi cu zi.
Uitasem că ştiu să simt până să am ocazia să merg la aceste spectacole extraordinare. Când văd oameni atât de talentaţi, frumoşi, sensibili, hotărâţi şi pasionaţi mă încarc cu energie pozitivă. Ei sunt inspiraţia mea, călăuza şi aspiraţia mea. Într-o lume materialistă, oarbă la nevoile altora, snoabă şi însetată de scandal, mă bucur enorm că încă există oameni a căror pasiune creşte ca firele de iarbă prin crăpăturile din ciment.
Şi ca să îmi închei mica mea poveste (şi pentru că ora e târzie) vă recomand tuturor să mergeţi să vedeţi spectacolele pe care le-am menţionat mai sus mai ales dacă simţiţi că ceva lipseşte din viaţa voastră.
Mie îmi lipsea inspiraţia. Şi iată că am regăsit-o.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu