Suflet de zăpadă

Azi ninge. Azi ne batem cu zăpadă. Azi suntem cu toții din nou copii.

Ești întins pe jos, pe pătura rece și albă. Cineva te-a pus la pământ. Nu are importanță cine, dar nici să te ridici nu te înduri. Privești cum fulgi mari cad în continuare din cer. Nu ți se pare frig. Ești prea ocupat să faci un îngeraș în zăpadă și să te ridici mândru de „capodopera” proaspăt creată. Nu te-ai pus bine pe picioare și un alt bulgăre te izbește. Începi să râzi și să cauți făptașul, însă toți au niște fețe nevinovate acum. Un alt atac surpiză te doboară la pământ. De data asta ai învățat mișcarea și îl tragi pe atacator după tine în zăpadă. Aruncați unul în altul cu bulgări neterminați și te ferești instinctiv. Oricum ești ud până la piele - de ce te mai ferești nici tu nu știi. Obosiți, sfârșiți printr-o îmbrățișare în semn de pace; sau mai bine zis o îmbrățișare cu scopul de a vă mai încălzi puțin. Hopa sus! Și de la început.

Undeva mai departe stă rațiunea ta și te privește. Știe că nu ai nevoie de ea în aceste momente. În schimb toate sentimentele tale sunt cu tine: bucuria, dragostea, entuziasmul... Sufletul tău s-a întors în timp. Prin această joacă lipsită de griji, infantilă, el se curăță de răutățile de zi cu zi. Păcat că zăpada se topește...

Dar, dacă știi să te bucuri, ea rămâne tot anul undeva adânc în suflet.