2010. Un deja-vu?

Ar trebui să dorm acum, dar nu. Eu stau și scriu. Scriu planurile mele pentru 2010.

Îmi doresc să:

TRĂIESC - Să pot sări de undeva de sus și să strig învăluită într-o bucurie infantilă că pot să zbor;

IUBESC - Să îl simt, să îl aud, să-i ascult pașii venind spre mine;

RÂD - Să-mi curgă lacrimi de veselie și să pot să-mi păstrez zâmbetul chiar și atunci când apar nori pe cer;

RESPIR - Să trag aer în piept și, privind în jur, să realizez cât de frumoasă este viața dacă știi să trăiești, să iubești și să râzi;

Salvez ce am scris și mă duc în pat. Nu pot să dorm. Undeva, cumva, sufletul meu a rămas în trecut. Și asta constituie mai mult decât un motiv.

LA MULȚI ANI și un an nou plin de bucurii, împliniri și iubire!

Noapte în versuri

” I'm crazy like the rest of us

And I'm crazier when I'm next to him...”

Liniștea îmi pare prea tăcută la ora asta. Așa că dau drumul la muzică. Jason Mraz îmi ține companie. Nu îmi amintesc de când îmi place muzica lui sau cum l-am descoperit, dar aș putea asculta melodiile lui ore în șir fără să simt nevoia să le schimb. În ele mă regăsesc și îmi regăsesc inspirația când am nevoie.

” 'Cause you and I both loved

What you and I spoke of

And others just read of

And if you could see now...”

Deschid un joc de solitaire. Nu există joc mai relaxant pentru mine. Pentru că nu sunt niciodată atentă la joc în sine. Nu mă interesează dacă pierd sau câștig. Pe tot parcursul jocului mintea îmi este în altă parte. Printre amintiri demult pierdute, zâmbete sincere, momente neprevăzute. Și astfel îmi petrec seara: amintindu-mi trecutul, inventând povești, imaginându-mi viitorul.

” If it's a broken part, replace it

But, if it's a broken arm then brace it

If it's a broken heart then face it...”

Însă pretutindeni în jurul meu sunt semne - ceea ce uneori mă face să îmi pierd rațiunea. Aș vrea să cred în ele, aș vrea din tot sufletul ca ele să fie universal valabile. Dar undeva în subconștient știu că sunt doar coincidențe menite să pună la încercare sufletul persoanelor slabe ca mine.

” And all I really want from you is to feel me

As the feeling inside keeps building

And I will find a way to you if it kills me...”

Și apoi, la finalul zilei, tot ce mai pot spune este noapte bună...

” Well I tried to live my life and lived it so well

But when it's all over is it heaven or is it hell

So I better be happy now that no one can tell, nobody knows...”

All I want for Christmas is you

Am vrut să îi scriu lui Moș Crăciun să îi spun ce îmi doresc în acest an. Am luat o foaie de hârtie și ceva de scris, însă cuvintele nu vroiau să mă ajute.

Dragă Moș Crăciun...

Pauză. Scriu și o virgulă. Trec pe următorul rând.

Un alt an a trecut. Cred că am fost destul de cuminte și sper ca măcar una dintre dorințele mele să se îndeplinească la finele acestui an. Acestea fiind spuse, de Crăciun îmi doresc:...

Altă pauză. De data aceasta mult mai lungă. Nimic nu îmi trece prin minte. Ce aș putea să îmi doresc? Ce îmi pot dori și Moșul îmi poate aduce? Nu vreau lucruri materiale. Pentru că până la urmă ele devin nefolositoare și dispar. Și așa ajung să nu îmi doresc nimic de Crăciun. Dar totuși trebuie sa fie ceva... Oricât de mic și de neînsemnat. Îmi reprim rapid gândul că ar putea să existe. Las stiloul pe masă și mă ridic. În urma mea, penița se lipește de hârtie și cerneala începe să se întindă peste scrisul meu, formând o formă prea cunoscută: ♥ ...

Suflet de zăpadă

Azi ninge. Azi ne batem cu zăpadă. Azi suntem cu toții din nou copii.

Ești întins pe jos, pe pătura rece și albă. Cineva te-a pus la pământ. Nu are importanță cine, dar nici să te ridici nu te înduri. Privești cum fulgi mari cad în continuare din cer. Nu ți se pare frig. Ești prea ocupat să faci un îngeraș în zăpadă și să te ridici mândru de „capodopera” proaspăt creată. Nu te-ai pus bine pe picioare și un alt bulgăre te izbește. Începi să râzi și să cauți făptașul, însă toți au niște fețe nevinovate acum. Un alt atac surpiză te doboară la pământ. De data asta ai învățat mișcarea și îl tragi pe atacator după tine în zăpadă. Aruncați unul în altul cu bulgări neterminați și te ferești instinctiv. Oricum ești ud până la piele - de ce te mai ferești nici tu nu știi. Obosiți, sfârșiți printr-o îmbrățișare în semn de pace; sau mai bine zis o îmbrățișare cu scopul de a vă mai încălzi puțin. Hopa sus! Și de la început.

Undeva mai departe stă rațiunea ta și te privește. Știe că nu ai nevoie de ea în aceste momente. În schimb toate sentimentele tale sunt cu tine: bucuria, dragostea, entuziasmul... Sufletul tău s-a întors în timp. Prin această joacă lipsită de griji, infantilă, el se curăță de răutățile de zi cu zi. Păcat că zăpada se topește...

Dar, dacă știi să te bucuri, ea rămâne tot anul undeva adânc în suflet.

00:00 = Te iubesc

Totul se resetează acum.

Oare?

Până când?

Nimic nu s-a schimbat. Este doar o altă zi.

Oare?

Până când?

Rămâi același. Nu merită să îi lași să te schimbe.

Oare?

Până când?

Vino cu mine. Îți voi arăta ceva ce te va ajuta.

Oare?

Până când?

Stai jos. Îți voi povesti ceva ce nimeni altcineva nu mai știe.

Oare?

Până când?

Privește-mă în ochi. Ceea ce vezi este povestea noastră.

Oare?

Până când?

Ascultă. Te iubesc.

Știu.

Mereu.