Măsurând fericirea

- Când m-ai văzut cea mai fericită? îl întrebă șoptit ea, privind pământul și atingându-i ușor palma cu degetele.

Se simțea încurcat. Căută în minte momentele în care o văzuse râzând. Realiză că nu dăduse niciodată atenție reală fiecărui zâmbet. La o analizare rapidă ajunse la concluzia că ea este mereu fericită.

- Când te-ai angajat? ezită el.

Ea își retrase mâna. Ridică privirea și îl fixă insistent.

- Nu? Atunci când ți-ai cumpărat ultima pereche de pantofi? glumi el.

Zâmbi. O rază de lumină se reflecta în ochii ei. Clipi, iar pentru o secundă avu impresia că vrea să spună ceva, dar buzele nu i se clintiră.

El ridică din umeri, se sprijini de bancă și privi drept înainte. Știa că se dă bătut mult prea repede, dar îi era teamă să ducă jocul la capăt.

Îi atinse brațul aproape insesizabil, iar el întoarse capul în direcția ei. La vederea surâsului ei se liniști.

- De ce, întrebă ea, dacă mă vezi râzând crezi că sunt fericită? Pentru că în realitate în acele momente pot râde doar pentru că sunt cu tine...

De ce toamna frunzele mor?

Din copaci frunze galbene cad pe asfalt ca o ninsoare tristă. Vântul cald adie aproape insesizabil. Stau așezată la baza unui copac și privesc oamenii cum trec prin parc; singuri sau însoțiți. Deasupra lor un cer impecabil contrasteaza cu nuanțele toamnei. Este liniște și doar un murmur continuu se deosebește de foșnetul frunzelor. Văd o fată plângând. Stă pe o bancă dincolo de drum cu capul în mâini. Suspinele ei se încadrează în melancolia peisajului. Scoate din buzunar un obiect. Îmi seamănă cu o fotografie, dar nu sunt sigură. Plânsul ei nu îmi inspiră o poveste de dragoste; mai degrabă pierderea cuiva drag. O urmăresc cum își șterge lacrimile. Plânsul o năpădește din nou. Imaginea ei îmi este eclipsată din când în când de ceilalți trecători. Nimeni nu o privește. Sunt prea preocupați de ei înșiși. Se ridică și pleacă. Va căuta alinare în altă parte. Iau o frunză uscată în mână. Mă joc cu ea până se sfărâmă în sute de fragmente. Le las să îmi alunece printre degete. Vântul le împrăștie prin iarbă și alte frunze moarte. Privesc din nou cerul.