E noapte; am ajuns din nou de unde am plecat. Incerc sa nu ma mai gandesc, desi asta e tot ce fac. Ma simt departe de tot. Departe de adevar, de dreptate, de ratiune. Dar nu imi pasa. Pentru ca inca mai am amintirile. Am zeci de clisee ce sa succed haotic in momentul in care inchid ochii. Ele ma fac sa zambesc in timp ce lacrimi imi inunda ochii si obrajii. Apoi ii deschid si realizez cum trecutul a luat locul prezentului. Vreau sa ies din acest joc. Dar nu pot... Mi-e prea dor...
Mereu si mereu acelasi lucru, aceleasi imagini, aceleasi sentimente. Sper ca timpul sa ma ajute sa uit. Dar nu face decat sa le imprime si mai adanc in sufletul meu, lasandu-mi cicatrici. Ma uit la ele si simt cum doare. Fiecare cuvant pe care nu l-am spus, fiecare idee pe care am lasat-o sa zboare, fiecare intamplare pe care nu am dus-o pana la capat.
Am nevoie de alinare. Privesc in jur, dar tot ce vad apartine trecutul. Nimic nu mai este al meu. Si imi lipseste timpul in care era. Si inchid din nou ochii pentru ca povestea sa o ia de la inceput.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu