- Alo? am raspuns.
- Alo, sunt eu ... am auzit o voce stinsa, dar foarte calda la celalalt capat al telefonului. Nu recunosteam persoana, insa ceva ma fascina la acel glas si ma simteam ca si cand cele 3 cuvinte rostite mi le furasera pe ale mele.
- Tu? am soptit. Nu stiam de ce am spus asta.
- Sunt eu, cea pe care ai uitat-o acum mult timp. Sunt eu care stia sa rada din suflet, sa vorbeasca din inima. Sunt cea care stia sa iubeasca si sa traiasca in acelasi timp, cea care stia sa ierte, sa inteleaga.
- Ne cunoatem? am intrebat intr-un moment de ezitare al ei.
- Sunt cea, continua ea ca si cand nu ar fi auzit spusele mele, pentru care prietenia facea parte din rutina zilnica. Cea care visa cu ochii deschisi chiar si atunci cand prea multa lumina o inconjura. Sunt cea care stia, dintr-o simpla conversatie, sa faca o mica opera de arta, sculptand cuvintele, intelesurile, expresiile. Sunt cea care putea sa-si umple sufletul cu speranta chiar si atunci cand totul mergea impotriva curentului. Stiam sa fac planuri si sa le urmez nu intocmai, dar in stilul meu caracteristic. Iti amintesti de mine?
- Tu ...
- Unde m-ai lasat?
Un comentariu:
Frumos! Foarte frumos! Este reala conversatia sau ai compus-o tu? Oricum never mind, felicitari si multa bafta in continuare la blog!
Cineva cunoscut ;)
Trimiteți un comentariu