Si ce daca - Directia 5

"Si ce daca nu pot dormi
Si ce daca noaptea e zi
Port in minte cuvintele tale, furtuna ta draga
Si ce daca lumea e rea si posaca si nu ne vrea
Eu te vreau, tu ma vrei,
Lumea noastra e OK si imi e draga

N-am avere decat iubirea
Nu, nu, n-am ambitii decat fericirea
Da, da, te am pe tine si lumea intreaga e a mea

Si ce daca ploua mereu
Si e ceata in jurul meu
Tu imi apari ca un val
Si ma aduci la liman si la viata
Si ce daca viata e asa complicata
In viata mea
Totu-i simplu de cand te-am vazut surazand prima data."

Alo, sunt eu...

- Alo? am raspuns.

- Alo, sunt eu ... am auzit o voce stinsa, dar foarte calda la celalalt capat al telefonului. Nu recunosteam persoana, insa ceva ma fascina la acel glas si ma simteam ca si cand cele 3 cuvinte rostite mi le furasera pe ale mele.

- Tu? am soptit. Nu stiam de ce am spus asta.

- Sunt eu, cea pe care ai uitat-o acum mult timp. Sunt eu care stia sa rada din suflet, sa vorbeasca din inima. Sunt cea care stia sa iubeasca si sa traiasca in acelasi timp, cea care stia sa ierte, sa inteleaga.

- Ne cunoatem? am intrebat intr-un moment de ezitare al ei.

- Sunt cea, continua ea ca si cand nu ar fi auzit spusele mele, pentru care prietenia facea parte din rutina zilnica. Cea care visa cu ochii deschisi chiar si atunci cand prea multa lumina o inconjura. Sunt cea care stia, dintr-o simpla conversatie, sa faca o mica opera de arta, sculptand cuvintele, intelesurile, expresiile. Sunt cea care putea sa-si umple sufletul cu speranta chiar si atunci cand totul mergea impotriva curentului. Stiam sa fac planuri si sa le urmez nu intocmai, dar in stilul meu caracteristic. Iti amintesti de mine?

- Tu ...

- Unde m-ai lasat?

Over and over again

Traim intr-o lume in care reusim sa ne planificam in orarul nostru - si asa incarcat - o multime de nimicuri. Cu toate acestea nu ne gasim un strop de timp in care sa facem si lucruri care chiar conteaza. Nu gasim timp ne gandim la cei din jur: cine sunt ei cu adevarat, ce simt, ce vor, ce cred. Si poate si mai important si mai ingrijorator este faptul ca nu gasim timp nici macar pentru noi: cine esti cu adevarat, ce simti, ce vrei, ce crezi. Chiar daca in aglomeratia de nimicuri aceste lucruri par neimportante, ele sunt defapt esentiale. Cine sunt? Cine sunt, cine cred ca sunt si cine as vrea sa fiu? Sunt cea care isi pierde timpul analizand si nu actionand. Cred ca sunt cea care pot aduce o schimbare. As vrea sa fiu cea care sa nu mai isi pune atatea intrebari. Ce simt? Frustrare. De ce? Pentru ca atunci cand cred ca aflu ce caut mi se dovedeste ca mi-am dorit acel lucru atat de mult incat am pierdut esentialul. Ce vreau? Mi-as dori sa inteleg unde am gresit. Ce cred? Cred ca pot; pot sa trec mai departe. Trebuie.

Este 11 si 11. Se spune ca trebuie sa iti pui o dorinta. Gata! De cele mai multe ori mi se indeplinesc. Coincidenta. Dar apoi imi doresc sa nu-mi fi dorit niciodata acel lucru pentru ca nu face decat sa aduca mai multa suferinta. Asta pentru ca nu imi doresc niciodata lucruri materiale. Dorintele mele tin de sentimente. Si atunci cand te joci cu sentimentele... Te arzi. De fiecare data.

Doare. Dar mereu sper ca maine va fi mai bine. Toate par mai bune a doua zi chiar daca pentru putin timp. Asa ca astept ziua de maine. Astept ziua in care ceva se va schimba. Si asta pentru a o lua din nou de la inceput...

Mici perfectiuni intr-o mare lume imperfecta

Eu port ochelari de vedere. Si am observat ceva: atunci cand ii dau jos totul pare mai frumos. Tocmai pentru ca este neclar pentru mine. Imperfectiunile devin prea putin vizibile.

Si asa incepe ... Stateam intr-o zi pe balcon si priveam afara - fara ochelari - la micuta mea lume perfecta. Si ma gandeam: de ce nu poate fi asa si in viata. Sa putem sa ne dam jos ochelarii sufletului si sa privim fara pretentii, remuscari sau sperante in jur. Sa vedem lumea asa cum vrem noi sa o vedem. Totul este o iluzie, intr-adevar, dar de ce sa cauti perfectiunea o viata, cand poti sa camuflezi imperfectiunea. E ca un joc. "Cap ou pas cap?"