Aveai ochii inchisi si in ciuda durerii, simturile ti se ascutisera. Pentru un moment nu ai inteles cum de ai ajuns sa fi aruncat in spate. Nu asa trebuia sa fie. Tu luptai! Erai acolo, in mijlocul actiunii, iar acum simti sub tine doar iarba lunga si plina de namol. Adrenalina din corp inca iti face inima sa bata accelerat. Mirosul armelor te innebuneste si simpla idee ca nu poti lupta alaturi de camarazii tai te face sa iti pierzi din ratiune. Stai nemiscat nu din cauza ca vrei, ci pentru ca lovitura pe care tocmai ai primit-o ti-a fost fatala. Inca esti constient de tot ce te inconjoara, insa simti cum totul incetineste: bataile inimii devin din ce in ce mai rare, zgomotul bataliei devine un slab fundal sonor, strigatele si incurajarile soldatilor iti rasuna in urechi creand un ecou infiorator. Durerea ranii este amplificata de durerea imposibilitatii de a actiona. Dar usor realizezi ca pentru tine tot ce traiesti acum este "mult zgomot pentru nimic". Mintea refuza sa iti mai reproduca realitatea. Se pierde intr-un labirint de amintiri.
Copilaria... Atunci nu erai asa. Erai doar un pusti fascinat de arta militara, insa care nu realiza adevarata sa valoare. Visai sa ajungi sa te lupti, sa poarti razboaie pentru tara ta - fara a realiza insa ca ea este prima in stare sa te omoare. Dar este atat de usor sa spui! "Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?" Soldat! Un cuvant si gata. Ai stabilit un viitor.
Apoi ai mai crescut. Ai luat totul in serios. Stiai ca acesta este destinul tau. Erai atat de orbit de falsa lui stralucire incat nu vedeai toate lucrurile la care trebuia sa renunti.
Ai avut prieteni. Insa nu ai avut niciodata timp sa ii cunosti destul de bine. Viata ta a devenit serviciul tau. Ei intelegeau. Asa iti spuneau, ca te incurajeaza. Undeva in sufletul lor vedeau adevaratul sfarsit; nu cel pe care il vedeai tu pentru tine.
Credeai ca peste ani vei avea o familie. Copii vor alerga in fata casei strigand: "E tata! S-a intors acasa!". Departe de tine acest viitor. Cu toate acestea privesti partea buna: nu are cui sa ii para rau dupa tine.
Dar regreti? Bineinteles ca nu. Daca ar fi sa o iei de la capat ai face la fel. Acesta esti tu.
Revezi momentele cand radeai cu ei, cand povesteati cu totii sau cand faceati nevinovate nazbatii. Toate acestea au fost clipele tale de pauza dintr-o viata plina de reguli si durere. Prietenii tai poate ca vor plange dupa tine, dar stiu ca lumea are nevoie de oameni ca si tine.
Momentele cand v-ati cunoscut iti strabat mintea bulversata de evenimentele ce se succed prea rapid. Iti amintesti lucrurile pe care nu ai apucat sa le spui si regreti pentru prima data. Ai fi putut. De ce nu ai facut-o? Dar te rogi ca ei sa inteleaga si sa isi aminteasca cat de mult i-ai iubit.
O bubuitura puternica provoaca un inconfort inutil urechilor tale. Chiar ai fi putut sa te lipsesti de el in ultimele momente de viata. Dar poate a fost menit sa iti aminteasca ca scopul tau a fost sa lupti. Si asta ai facut cu mandrie.
Cu toate ca iti doresti ca aceasta agonie sa se termine mai repede, te agati de viata cum poti mai bine. Nu vrei sa pleci pentru ca mai ai atatea de facut!
Secundele se scurg nepasatoare fata de tine, un mic punct al universului ce e pe cale sa dispara. Mintea ti se reseteaza brusc obligandu-te sa dai drumul vietii. Si o faci stiind ca pentru tine acesta a fost ultimul razboi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu