Crezi in iubire?

"Crezi in iubire?" am fost intrebata.

Cea mai buna intrebare care mi-a fost pusa in ultimul timp. M-a pus pe ganduri. Si primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost "Dar ce este iubirea?" . Cum poti crede in ceva ce nu poti defini?

Si am raspuns: "Daca iubirea este sentimentul care iti da impresia ca poti zbura, atunci cred... Daca iubirea este sentimentul care iti da speranta cand totul pare impotriva ta, atunci cred... daca iubirea este ceea ce vedem in filme, atunci nu cred"

A fost un raspuns fulger, ce mi-a trecut imediat prin minte, dar daca ma gandesc mai bine as avea cate ceva de schimbat.

Iubirea este ceva ireal. Nu este un obiect ori o persoana. Este o combinatie de sentimente, trairi, ganduri. Toate, impreuna, induc o stare euforica persoanei "bolnave" de iubire.

In primul rand a fi indragostit este o stare; o stare placuta pe care o ai in prezenta unei anumite persoane si care te obliga sa vezi intotdeauna parte luminoasa a evenimentelor. Simti ca acea persoana este totul, ca in jurul ei se invarte lumea ta. Este placut sa o vezi, placut sa ii simti prezenta sau atingerea (intentionata sau nu), placut sa ii auzi vocea. Fie ca acest sentiment este impartasit sau nu, de obicei simptomele sunt aceleasi: batai accelerate ale inimi, mers incet si, cum s-ar mai spune, "cu capul in nori", ras nemotivat, bucurie infantila, visare cu ochii deschisi. De tratat nu se poate trata decat prin metode radicale, cum ar fi dezamagirea. Daca simptomele inceteaza fara motiv inseamna ca a fost o alarma falsa si ca ceea ce ai trait nu a fost iubire.

Cam asa as defini iubirea intr-un mod comic. Dar redevenind serioasa as spune ca IUBIREA este cel mai pur sentiment pe care il poate simti cineva; este sentimentul pe care il ai cand te atinge, cand iti vorbeste, cand te asculta, cand stii ca e langa tine. Imagineaza-ti ca este ca o inima desenata pe bancile scolii. Intr-una din jumatati esti tu, cu sentimentele tale. Daca acestea ajung sa treaca in cealalta jumatate este o iubire implinita; nu neaparat vesnica, dar implinita. Dar daca se izbesc de zidul dintre jumatati atunci devine o iubire singuratica si trista. Pentru ca este mult mai greu sa porti povara iubirii de unul singur; pentru ca dincolo de bucurie se afla o prapastie pe marginea careia stai de fiecare data cand esti singur si te uiti in jos la ce putea fi si nu este; pentru ca incetul cu incetul aceasta iubire se stinge, dar nu dispare niciodata, iar a purta o iubire neimpartasita o viata este mai dureros decat sa pierzi o iubire consumata.

DAR... A iubi este a nu-ti pasa. A iubi este a simti ca traiesti. A iubi este a vedea invizibilul. A iubi este natural..

( Inspirata de Teo, my best friend.. ea a inceput discutia :-P )

As vrea sa stiu...

As vrea sa stiu ce simt ceilalti, ce cred, ce vorbesc cand eu nu sunt acolo. As vrea sa fie mai usor. Sa nu existe cuvantul "complicat". Mi-as dori sa nu mai simt niciodata cum e sa sa spui "Iubesc" si sa ti se raspunda "Degeaba".  As vrea sa nu mi se spuna adevarul, ci varianta cea mai apropiata de sufletul meu. As vrea sa vorbesc; nu de la distanta. As vrea sa vorbesc fata in fata cu X; sa vad sentimente, priviri. Si, daca nu cer prea mult, as vrea sa fie totul asa cum ar trebui sa fie, nu asa cum este. Mi-ar place ca fiecare cuvant sa valoreze; nu numai pentru mine. As vrea sa cred ceea ce spun, ceea ce gandesc; si ca ceilalti sa creada in sentimentele pe care mi le trimit mie. As vrea sa ascult; nu o melodie, ci promisiunile lor. Promisiunile ca va fi mai bine, ca ceva se va schimba. As vrea sa isi doreasca, sa simta, sa vada, sa asculte. Mi-as dori ca visele sa nu fie facute doar pentru a crede in ele, ci sa fie facute pentru a se indeplini. As vrea sa stiu cum e sa visezi cu ochii deschisi si sa te trezesti tot intr-un vis. As vrea sa vad dincolo de adevar; as vrea sa vad in suflet. As crea rauri, as muta munti daca as stii ca cineva va fi mereu acolo sa ma prinda daca va fi sa cad in prapastia dintre ele. Mi-ar placea sa se schimbe ceva, sa apara primavara in sufletul meu; dar este imposibil pana cand gheata din sufletul lor nu se va topi. As cauta fericirea, dar nu pot; ei ar trebui sa o creeze pentru mine. As vrea sa simt, nu sa ma fac ca traiesc. As vrea ca durerea sa nu existe in realitate, ci numai in povestile demult uitate. As vrea sa gasesc un raspuns la toate; sa uit cum e sa ti se raspunda cu "nu stiu". Dar nu as vrea sa uit niciodata cuvantul "prietenie" pentru ca el ma ajuta sa merg mai departe, dar tot el ma face sa simt ce inseamna bucuria si tristetea, dragostea si ura, surasul si seriozitatea. As vrea sa nu ii uit niciodata pe ei; ei ma definesc, ma fac sa fiu ceea ce sunt. As vrea sa stiu cum e sa stii ce nimeni nu a stiut vreodata...